La vie, la mort et d'autres questions philosophiques

Unele filme devin clasice. Devin o parte din societate, din cultura. Si numai timpul le da aceasta onoare. De ce? Pentru ca sunt universale? Pentru ca expun un adevar intemporal? Pentru ca ating acel nerv locomotor al universului? Nu, mai degraba, al inimii omenesti.

Pentru ca expun sangele care curge prin venele noastre sub forma lui cea mai pura si anume dorinta. Dorinta de a trai, dorinta de a crede, dorinta de a iubi. Dorinta si speranta. Oamenii tind spre acel sentiment atat de straniu care este speranta cu o disperare cumplita. Pentru ca, daca avem nevoie de viata, de Dumnezeu si de iubire, avem si mai mare nevoie de speranta care umple vidul lasat de dorintele noastre neimplinite. Marx spunea ca religia e opiumul popoarelor. A gresit. E speranta.

Speranta impaca mintea si inima prin singura arma pe care o are: tulburarea ratiunii. Si asa, intr-o pace aparenta, inima invinge, iar mintea abdica. Iar omul se imbata de speranta ignorand realitatea din jurul lui. Pentru ca realitatea e cruda si inumana. Pentru ca ea nu spune niciodata da. Nu spune nici nu. Isi pastreaza tacerea de fier si nepasatoare. Realitatea nu raspunde pentru ca nu are raspunsuri si nici seama de dat. Pentru ea, viata si moartea nu sunt decat niste fapte diverse continand la fel de multa importanta ca si vantul care susura printre frunze. Dar intre timp, inima continua sa spere in fata regatului care se destrama.

Nu ca ar schimba ceva daca noi speram sau nu. Tot ce schimba este felul in care traim. Lucizi sau orbi. In realitate sau in vis. Dar si oamenii lucizi au speranta lor si anume curajul.

Curajul nu este un sentiment. Este mintea care se impune asupra inimii. Deoarece inima tinde spre frica, o frica pe care ratiunea nu o poate intelege. Deci, curajul nu poate exista fara frica. Razboinicii care nu mai simt frica nu pot fi numiti curajosi. Curajul presupune o lupta interioara si o forta de spirit care invinge asupra instinctului de supravietuire sau din contra asupra instinctului de a se lasa infrans de obstacole. In ambele cazuri, frica este elementul care declanseaza curajului, iar ratiunea creatorul lui deoarece curajul presupune o alegere lucida care este absenta in actele care il prefac.

Aici ma gandesc la soldatii care merg la razboi fara sa fie constienti de toate consecintele deciziei lor. Sau la oamenii care isi centreaza viata in jurul iubirii sau a carierei sau a banilor fara sa se gandeasca la celelalte aspecte. Sau la idealistii care sunt gata sa moara pentru o cauza. Toate aceste alegeri sunt valide. Atata vreme cat ele purced dintr-un rationament lucid care a decis ca pentru nenea Georgel viata intr-o lume unde homosexualii nu au drept sa se casatoreasca nu merita sa fie traita si ca orice consecinta a activismului lui este preferabila acelei vieti. De aceea, sentimentul de curaj care de multe ori este indus de muzica grandilocventa, de fraze filozofice sau de presiunea sociala, nu este decat un impuls al inimii innecat in adrenalina.

El nu are nimic de a face cu adevaratul curaj care este mult prea des tradus in mod paradoxal prin fraza "nu am de ales". Nu am de ales pentru ca natura mea imi interzice fericirea in orice alt scenario decat acesta. Intr-un fel, existenta curajului presupune o cunoastere a propriei persoane si a lumii din jur, fie fizica sau sociala, care ne constrange in actiunile noastre. A fii curajos se traduce prin luarea unor decizi coerente cu natura noastra si acceptarea tuturor consecintelor care decurg. Curajul adapteaza speranta la realitate.

Cu toate astea, curajul pur este foarte rar. Pentru ca oamenii nu traiesc din ratiune, ci din sentimente. Poate ca e in natura umana sa tinda spre speranta deoarece luciditatea si curajul reprezinta un regim de armata pentru suflet. De asemenea, un om lucid si rational pare intr-un fel... inuman. Strainul lui Camus ne lasa cu un sentiment de absurditate si de neintelegere tocmai din cauza lipsei de emotii a personajului principal. Poate ca umanitatea se traduce prin sentimente iar ratiunea e doar un accesoriu care ne permite sa supravietuim. Un mecanism de adaptare la mediul inconjurator. Cameleonul isi schimba culoarea pielii, iar noi ne amelioram cunostintele sau aptitudinile in functie de nevoie. Iar in cazuri extreme, schimbam nevoia in functie de limitele noastre.

Romanta celui ce s-a-ntors

The following post contains coarse language. Reader discretion is advised.

I'm not going to complain, nor am I going to whine, I'm not going to cry or yell or shout, I just have one thing to share: FUCK YOU WORLD. Everyone just fucking go to hell and let me be, just freaking leave me alone. I've said it once and I'll say it again, I don't need you people and I don't want you. I just want to be left alone with my books. So lock the door and throw the key, close the blinds and don't make me ever see you again. I don't need society, I don't need friends, I don't need parents, I don't need anyone. People suck. They're just disappointing and in the end they bring you more pain than anything else. So then why do I keep going back to them? Haven't I learned my lesson already? Why, why, why, why, why, why? I don't want you people anymore. I'm fucking sick of you. Just leave me alone everyone. Because I'm tired, and I'd want to sleep, and I'd want to die, if I could just die easier... so please be quiet and leave. The world is overrated and so are the people in it. And tonight I'll have none of it. Tomorrow is another day, and I'll surely relapse again, for I never learn, for I cannot stay away. But tonight I see clearly into the cold and the indifference. And it hurts. And I'm tired. And sick. And I want out. I just fucking want out. I didn't ask for anything and I wish with all my heart I could just walk out of here. I wish I could be heartless. I wish I could not care. But I can't. And that's my burden.

Romanta celui ce s-a-ntors

Ion Minulescu

Taceti, voi toti din jurul meu,
Va rog taceti –
Ca-s obosit,
Si-as vrea sa dorm,
Si-as vrea sa mor,
De-ar fi sa pot muri curand si mai usor
Ca cei ce-s morti de mult!...
Taceti,
Va rog taceti…

Abia sosit,
Voi ma-ntrebati pe undea-am fost!...
O, de-ati sti voi ce drumuri lungi,
Ce fund de zari
M-adapostea, pribeag mereu tot pe-alte mari!...
O, de-ati putea porni si voi
Pe unde-am fost!...

O, de-ati putea si voi candva –
Pornind grabiti pe urma mea,
Sa rataciti nentrebatori
Si nentrebati!...
Sa vanturati pamantul tot –
In lung
Si-n lat –
Si fund de vai
Si varf de munti, necercetat,
Sa cercetati,
Nentrebatori
Si nentrebati!...

O, de-ati putea-ntalni si voi ce-am intalnit –
Femei cu ochi frumosi de bronz
Si guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Si le-am iertat -
Caci toate mint,
Cum i-au mintit
Pe toti pe cati i-au intalnit!

O, de-as putea sa va spun tot…
Dar nu –
Plecati...
Ca-s obosit –
Si-as vrea sa dorm,
Si-as vrea sa mor,
De-ar fi sa pot muri curand si mai usor!...
M-ati ascultat –
Va multumesc…
Acum plecati.

"Raluca cauta orice scuza sa plece de acasa." (Thank you mom, I really appreciate that and it's nice to see I can always count on you - fml)

Worst time of the year

Worst time of the year: Christmas and birthdays (well my birthday in particular)! Now I know that this makes me sound like a scrooge, but my reasons for this go beyond just a hate of human contact. As a matter of fact, I love human contact and being around people. I think that you never live more fully than when you are surrounded by people that you love and who love you. But what I hate about humans is that most of the time they're disappointing (and this even when you only have basic expectations). That's the problem! When you get close to people you start having expectations and as Barry Schwartz explained (see earlier post) expectations are the start of unhappiness and you end up being disappointed 90% of the time. This is particularly obvious around Christmas and birthdays because they're supposed to be special occasions and that has an effect of raising expectations. So the only thing that these occasions end up doing is giving you a wake up call and a very cold reality check.

The Paradox of Choice

So people, don't have any expectations in life and you'll be happy!